Sugestii

Sunt foarte multe lucruri de spus despre autism si despre terapie.

In aceasta sectiune astept sugestii referitoare la ce v-ar interesa in mod special.

Ne-am ajuta reciproc pentru ca pot scrie direct despre lucrurile care va intereseaza.

Astept…….

Impactul copilului cu autism asupra familiei

“‘”Orice schimbare deranjeaza echilibrul familiei. Schimbarile materialului din care este tesutǎ familia de obicei submineaza stabilitatea care a fost prezenta pana atunci. O familie al carei echilibru a fost deranjat reactioneaza uneori în mod rigid fata de relatii. Alegerea rigiditatii sau a flexibilitatii reflecta nivelul de toleranta al sistemului atunci cand e prezenta o stare temporara de echilibru instabil si tulburare, pana cand sistemul isi gaseste un mod de a se echilibra.

Aproape sigur ca fiind parintele unui copil cu autism sa citesti despre modul in care copilul cu autism influenteaza familia nu este un lucru tocmai placut; insa acest lucru este real si mi se pare absolut necesar, ca pe langa studiile despre autism sa se vorbeasca si despre familiile acestor copii. Atunci cand se vorbeste despre recuperarea copilului cu autism trebuie sa avem in vedere faptul ca autismul nu «se vindeca » pur si simplu. Un copil cu autism va deveni un adult care va trebui sa invete sa traiasca cu « autismul » iar familia acestuia trebuie sa fie pregatita din timp pentru a se putea descurca cu eventualele probleme care vor aparea cand copilul va creste. Prin terapie se poate recupera enorm de mult din deficite dar anumite trasaturi si caracteristici ale autismului raman indiferent de cat de mult isi doresc parintii ca acestea sa dispara.

(*Mi se pare absolut necesar sa precizez aici un lucru foarte important. In prezent sunt foarte multi copii cu anumite tulburari de dezvoltare care sunt incadrati in spectrul autist. Unii dintre ei sunt foarte putin afectati de autism si vor avea sanse mari sa fie recuperati in totalitate. Trebuie sa avem foarte mare grija si sa facem minutios evaluarea copilului inainte de a face un prognostic in fata parintilor. Trebuie sa stim sa le dam speranta atunci cand copilul are sanse reale de recuperare, dar in acelasi timp trebuie sa facem diferentierea si sa le explicam atunci cand autismul are si alte deficiente asociate iar sansele de recuperare sunt minime.*)

Familia reprezinta o unitate in sine, un corp organic in care au loc procese dinamice în fiecare componenta a sa, ca si interacţiuni intre membrii sai. Ea este mai mult decat suma partilor sale, are caracteristici si calitati ce emana din interactiunea constanta dintre membrii ei.

Familia este un sistem activ aflat într-o stare de flux continuu. O persoana are nevoie de diferentiere ( individualizare) fata de familie, nevoie aflata in conflict cu nevoia contrastanta de coeziune. Situatia ideala este aceea in care familia le ofera membrilor ei atat armonie si sprijin pe termen lung, cat si posibilitatea de a se individualiza si separa de ea devenind mai putin dependenti de familie.

Doi adulti provenind din doua lumi diferite se unesc in scopul de a trai ca o singura unitate. Ei isi costruiesc un sistem întretesut cu credintele, valorile si filozofia de viata personala a fiecaruia. Isi creeaza propria „culoare” a familiei, pe masura ce isi cladesc si isi dezvolta unitatea familiala. Aceasta „culoare” pe de o parte distinge membrii familiei de altii, iar pe de alta parte intareste legatura dintre ei.

Orice schimbare deranjeaza echilibrul familiei. Schimbarile materialului din care este tesutǎ familia de obicei submineaza stabilitatea care a fost prezenta pana atunci. O familie al carei echilibru a fost deranjat reactioneaza uneori in mod rigid fata de relatii. Alegerea rigiditatii sau a flexibilitatii reflecta nivelul de toleranta al sistemului atunci cand e prezenta o stare temporara de echilibru instabil si tulburare, pana cand sistemul isi gaseste un mod de a se echilibra. Din acest motiv este preferabil sa nu descriem familia ca inflexibila în general, ci în contextul unui cadru temporal specific.

Un copil diferit ( cu autism sau alte probleme de dezvoltare) creeaza o stare de echilibru deranjat si de dezechilibru in familie, atat in momentul aflarii diagnosticului cat si mai tarziu. Cand familia aude diagnosticul tulburarii, intre membrii sai se creeazǎ o stare de echilibru deranjat. Sunt evidente reactii similare cu cele avute in caz de tragedie, precum socul, negarea, vina, „nimeni nu întelege”, izolarea panica, mania, acceptare si speranta.

In momentul diagnosticarii copilului structura si echilibrul familiei se modifica, toate resursele acesteia focalizandu-se pe nevoile copilului cu autism. Copilul începe sǎ ocupe un loc central în familie. Echilibrul şi relaţiile intrafamiliale sunt afectate de el în mod predominant.

Problemele devin mai pregnante dupa diagnosticare insa membrii familiei sunt de cele mai multe ori „in criza” dinainte de aflarea diagnosticarii. Anomaliile comportamentale ale copilului, intarzierea limbajului, lipsa de comunicare a copilului, tulburarile de somn, bajbaiala diagnostica isi pun amprenta asupra vietii de familie si asupra stategiilor de management al stresului.

Relatiile maritale se modifica in timp iar comunicarea dintre memebri familiei are de suferit. De la focalizarea intereselor asupra intretinerii relatiei maritale si planuri de viitor, totul devine focalizat pe copil.

Parintii copilului cu autism, pe fondul problematicii si cerintelor acestuia, manifesta structuri specifice in sfera emotionala marcate de conflicte interioare si inatisfactii, obiectivate comportamental specific.

Familia trece printr-un impas la aflarea vestii ca in locul copilului sanatos, asteptat si mult dorit, s-a nascut un copil cu autism. Prezenta copilului cu autism determina modificari care afecteaza atat echilibrul interior cat si echilibrul exterior al familiei, in special relatia familie – societate.

In cazul parintilor copiilor cu autism, estimarea de sine poarta amprenta unor stresori specifici si se obiectiveaza comportamental prin diminuarea si gravitarea relatiilor interpersonale in jurul copilului si a problematicii acestuia.

Apar probleme de genul:

Probleme de interactiune sociala

Parintii copiilor cu autism se confrunta zilnic cu dificultati datorate unui diagnostic incorect, cu probleme legate de medii inadecvate, lipsa de personal, lipsa unor persoane care sa fie bine pregatite pentru a se ocupa de copiii cu autism.

Mediul familial este primul mediu social in care ia nastere si se desfasoarǎ viata oricarui copil. Primul pas catre recuperarea copilului cu autism este sprijinirea acestuia pentru achizitionarea unor abilitati sociale. Scopul trebuie sa fie, de asemenea, imbunatatirea calitatii vietii familiei, caci bunastarea copilului ai a familiei sunt indisociabile.
Familiile au nevoie de sprijin pentru a se descurca cu copilul lor cu autism imediat ce apar dificultatile, iar o diagnosticare timpurie urmata de o terapie timpurie il poate ajuta pe copil sa nu sufere din cauza consecintelor secundare ale tulburarii (cum ar fi anxietate cronica, teama si conduita dificila) si ii poate maximiza copilului invatarea si dezvoltarea.

 

Probleme de comunicare

Relatia noului nascut cu parintii se dezvolta in primele luni de viata prin comunicare non-verbala. Toata lumea cunoaste codul care ia nastere in mod spontan intre mama si copil chiar de la inceput: schimbul de priviri, ganguritul, miscarile necoordonate. La fel, limbajul copilului se dezvolta spontan prin contactul cu cei apropiati, ajutandu-l sa devina o persoana asemanatoare cu cei din jur.

Copilul cu autism este privat de posibilitatea de a primi si trimite semne de dragoste, de a-si exprima sentimentele, nevoile.

Parintii observa repede problemele sale de comunicare, dar deseori incearca sa-si potoleasca temerile, agatandu-se de cuvintele de consolare ale prietenilor. (“Fiecare copil se dezvolta in ritmul sau… Nu este nimic in neregula cu copilul dumneavoastra”).

Copiii cu autism care vorbesc nu sunt feriti de interpretari gresite ale comportamentului lor, din cauza vorbirii lor ecolalice si a faptului ca pentru a intelege un mesaj, ei au nevoie nu doar sa decodeze cuvinte sau fraze ci si sa le puna intr-un context (prezent sau trecut). Aceasta este ceva ce copiii cu autism nu reusesc sa faca, nici macar cei care vorbesc. Ei nu pot descifra mesaje communicative care pentru noi sunt foarte clare.

Probleme de comportament

Viata de familie este afectata de timpuriu de problemele de comportament ale copilului, mai ales daca este un comportament agresiv sau autostimulativ. Nimic nu este mai dureros pentru parinti decat sa fie martorii ai comportamentului autoagresiv al copilului (lovire, zgariere, lovirea capului de perete) sau sa-si insoteasca copilul intr-un grup de copii de aceeasi varsta si sa-l vada devenind agresiv cu acestia (pocnindu-i, muscandu-i). Chiar si manifestarile mai putin grave, tipatul, izbucnitul in lacrimi sau in cascade de ras fara un motiv aparent, aruncatul de obiecte si toate celelalte tipuri de activitati stereotipe ii fac pe parinti sa se simtǎ neputinciosi neştiind ce sa faca in aceste situatii.

Deseori tulburarile de comportament carora oricum li se face fata cu greu, sunt insotite de tulburari de somn si de alimentatie, hiperactivitate.

O plimbare in parc poate deveni usor o goana epuizanta. Chiar si parintii copiilor cu autism linistiti, nu sunt feriti de epuizare nervoasa. Izolarea copilului lor, orele petrecute urmarind miscarile mainilor si ale degetelor ii obliga pe parinti sa-l faca pe copil sa se implice intr-o activitate, cu orice pret, chiar daca eforturile lor, duc de cele mai multe ori la si mai multǎ frustrare. Relatiile din familie devin încordate, fratii si surorile copilului sunt neglijati, familia se aflǎ intr-o situatie de stres.

Poate parea greu de acceptat, tanand cont ca terapia copilului ocupa si asa destul de mult timp, insa consilierea familiala poate juca un rol important in viitorul relatiilor familiale. Daca se va pastra echilibrul in relatiile dintre membri familiei implicit si copilul va avea de castigat pe termen lung.”"”

Fragment din lucrarea de licenta “Impactul copilului cu autism asupra familiei”

Tulburarile pervazive de dezvoltare

Tulburarile pervazive de dezvoltare, stabilite de Asocitia de Psihiatrie Americana in DSM IV – Manualul de Diagnostic Statistic al Tulburarilor Mentale, 1994 (editia a IV-a), sunt: Tulburarea Autista, Tulburarea Asperger, Tulburarea Dezintegrativa a Copilariei, Tulburarea Rett, Tulburarea Globala (Pervaziva) de Dezvoltare – inclusiv autismul atipic. Vom prezenta in continuare si criteriile de diagnosticare ale celorlalte tulburari pervazive de dezvoltare, lucru necesar pentru a nu fi confundate cu autismul:

     Criterii de diagnosticare pentru Tulburarea autista:

(I) Obtinerea unui total de 6 sau mai multe raspunsuri pozitive la itemi celor trei

sectiuni ( fiind obligatorii cel putin doua la sectinea A si cate unul la B, respectiv C).

A. Dificultati calitativ semnificative in interactiunea sociala, datorate unor cauze cum ar fi:

•  utilizarea inadecvata a comportamentelor non-verbale ( postura, expresie faciala, gestica, evitarea contactului vizual);

• esec in stabilirea unor relatii sociale cu persoane de aceeasi varsta, normale din punct de vedere al dezvoltarii;

• absenta intentiei spontane de a impartasi propriile bucurii, interese si realizari cu alte persoane;

• absenta reciprocitatii emotionale sau sociale ( nu participa activ la jocurile colective, preferand activitatile solitare si servindu-se de altii in scop instrumental).

B. Dificultati calitativ semnificative in comunicare, datorate unor cauze cum ar fi :

• intarziere in dezvoltare sau absenta a limbajului verbal, fara incercari de suplinire prin modalitati paralingvistice ( cum ar fi mimico-gesticulatia);

• lipsa capacitati de a initia si sustine o conversatie in conditiile prezentei limbajului verbal;

• utilizarea stereotipa si repetitiva a unor structuri verbale ( apartinand limbajului comun sau personal);

• absenta jocului simbolic sau imaginativ ( comparativ cu copiii normali, de aceeasi varsta).

C. Patternuri restrictive, stereotipe si repetitive legate de comportamente, interese si activitati cum ar fi:

• preocupari obsesive, stereotipe si restrictive legate de interese;
• dependenta rigidǎ fata de unele conduite rutiniere sau comportamente rituale;
• manierisme motorii stereotipe si repetitive nefunctionale;
• preocupare intensa legata de anumite obiecte sau parti ale acestora;

(II) Constatarea unui retard sau a unei disfunctii in cel putin unul din urmatoarele domenii:

• interacţiune sociala,
• limbaj,
• joc simbolic sau imaginativ ( incepand cu varsta de trei ani ).

(III).Excluderea simptomatologiei tipice sincromului Rett sau altor tulburari degenerative ce pot aparea in copilarie.

Diagnosticul diferential se face in raport cu sindromul Asperger, debilitatea mintala si deficientele senzoriale, precum si cu tulburarile psihiatrice ( in special schizofrenia ).

 

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea Asperger (remarcata in general dupa varsta de 3 ani, adesea la 5,6 sau 7 ani):
A. Incapacitate calitativa de a interactiona social, manifestata prin cel putin doua din urmatoarele:
(1) incapacitatea marcanta de a folosi multiple comportamente non-verbale cum ar fi contactul vizual, expresia faciala, posturi ale corpului si gestica pentru a regla interactiunea sociala;
(2) esecul in dezvoltarea de relatii corespunzatoare nivelului de dezvoltare cu persoanele din jur;
(3) lipsa dorintei spontane de a impartasi bucuria, interesele sau realizarile cu ceilalti oameni (de ex. obiectele de interes nu sunt indicate, aduse sau aratate cu degetul);
(4) lipsa reciprocitatii sociale sau emoţionale.
B. Tipare repetitive si stereotipe legate de comportament, de interese si activitati, manifestate prin cel putin una din urmatoarele:
(1) preocuparea exclusiva fata de unul sau mai multe tipare stereotipe si limitate de interes care se inscrie in parametrii anormali fie prin intensitate, fie prin focalizare;
(2) aderarea aparent inflexibila la rutina sau ritualuri specifice, non-functionale;
(3) manierisme motorii stereotipe si repetitive (de ex. pocnirea sau rasucirea degetelor sau a mainii sau miscari complexe ale intregului corp);
(4) preocuparea persistenta fata de parti ale obiectelor.
C. Tulburarea cauzeaza o incapacitate semnificativa din punct de vedere clinic in domeniul social, ocupational sau in alte domenii importante de functionare.
D. Din punct de vedere clinic, nu exista o intarziere generala importanta in vorbire (de ex. cuvinte simple folosite pana la varsta de 2 ani, fraze comunicative folosite pana la varsta de 3 ani).
E. Din punct de vedere clinic, nu exista o intarziere semnificativa in dezvoltarea cognitiva sau in dezvoltarea abilitatilor de autonomie specifice varstei, in comportamentul adaptiv (altul decat in interactiunea sociala) si in curiozitatea fata de mediul inconjurator in copilarie.
F. Criteriile nu sunt proprii pentru alta tulburare globala de dezvoltare sau schizofrenie.

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea dezintegrativa a copilariei:

A. Dezvoltare aparent normala cel putin pe parcursul primilor doi ani dupa nastere, manifestata prin prezenta comunicarii verbale si non-verbale proprii varstei, relatii sociale, joaca si comportament adaptat;
B. Din punct de vedere clinic, pierderea semnificativa a capacitatilor dobandite anterior (inainte de varsta de 10 ani) in cel putin doua dintre urmatoarele arii:
(1) limbaj expresiv sau receptiv;
(1) abilitati sociale sau comportament adaptat;
(2) controlul vezicii urinare sau a intestinelor;
(3) joaca;
(4) capacitati motorii.
C. Functionare anormala in cel putin doua dintre domeniile urmatoare:
(1) incapacitatea calitativa de a interactiona social (de ex. incapacitatea in comportamente non-verbale, nereusita de a dezvolta relatii cu cei din jur, lipsa reciprocitatii sociale sau emotionale);
(2) incapacitatea calitativa de a comunica (de ex. intarzierea sau lipsa limbajului vorbit, incapacitatea de a initia sau sustine o conversatie, folosirea stereotipa si repetitiva a limbajului, lipsa de jocuri creative variate);
(3) Tipare repetitive si stereotipe legate de comportament, de interese si activitati, inclusiv stereotipii motorii;
D. Tulburarea nu este reprezentata printr-o alta tulburare globala de dezvoltare sau prin schizofrenie.

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea Rett (pana in momentul de fata, diagnosticate au fost numai fete):

A. Toate punctele de mai jos:
(1) dezvoltarea prenatala si postnatala aparent normala;
(2) dezvoltarea psihomotorie aparent normala in primele 5 luni de la nastere;
(3) circumferinta capului normala la nastere;
B. Debutul tuturor simptomelor de mai jos dupa perioada de dezvoltare normala:
(1) incetinirea cresterii capului intre 5 si 48 de luni;
(2) pierderea capacitatilor legate de folosirea mainii dobandite anterior intre 5 si 30 de luni cu dezvoltarea subsecventa a miscarilor stereotipe ale mainii (de ex. de frangere sau de spalare a mainilor);
(3) pierderea angajarii sociale in curs (desi interactiunea sociala se dezvolta mai tarziu);
(4) aparenta unei proaste coordonari a mersului sau a miscarilor trunchiului;
(5) dezvoltare grav afectata a limbajului receptiv si expresiv.

Tulburarea globala ( pervaziva) de dezvoltare – nespecificata altfel (inclusiv autismul atipic):

Aceasta categorie trebuie folosita atunci cand exista tulburari grave si globale in dezvoltarea interactiunii sociale reciproce sau in capacitatile de comunicare verbala si non-verbala sau cand se intalnesc comportamente, interese si activitati stereotipe dar nu sunt indeplinite criteriile pentru o tulburare specifica globala de dezvoltare, schizofrenie, tulburare schizotipala a personalitatii sau tulburare anxioasa (evitanta) a personalitatii. De exemplu, aceasta categorie include “autismul atipic” – prezentari care nu indeplinesc criteriile pentru tulburarea autista din cauza varstei aparitiei, simptomatologiei atipice sau simptomatologiei de limita, sau toate acestea la un loc.

Diagnostic

Problemele ivite in diagnosticarea autismului sunt generate, in principal, de tulburarile de dezvoltare asociate, adesea manifeste.

Elementele de baza, selectate de catre Lorna Wing si Judi Gould din multimea trasaturilor observate in autism, au fost grupate in ceea ce este cunoscut drept “triada Wing” ( interactiune sociala, limbaj si comunicare, gandire si comportament), devenita intre timp reper clasic in formularea criteriilor diagnostice cuprinse in normativele internaţionale. Astfel, conform DSM IV (1994), pentru ca un diagnostic de autism sa poata fi pus sunt necesare:

(I) Obtinerea unui total de 6 sau mai multe raspunsuri pozitive la itemi celor trei

sectiuni ( fiind obligatorii cel putin doua la sectinea A si cate unul la B, respectiv C).

A. Dificultati calitativ semnificative in interactiunea sociala, datorate unor cauze cum ar fi:

- utilizarea inadecvata a comportamentelor non-verbale ( postura, expresie faciala, gestica, evitarea contactului vizual);

- esec in stabilirea unor relatii sociale cu persoane de aceeasi varsta, normale din punct de vedere al dezvoltarii;

- absenta intentiei spontane de a impartasi propriile bucurii, interese si realizari cu alte persoane;

- absenta reciprocitatii emotionale sau sociale ( nu participa activ la jocurile colective, preferand activitatile solitare si servindu-se de altii in scop instrumental).

B. Dificultati calitativ semnificative in comunicare, datorate unor cauze cum ar fi :

- intarziere in dezvoltare sau absenta a limbajului verbal, fara incercari de suplinire prin modalitati paralingvistice ( cum ar fi mimico-gesticulatia);

- lipsa capacitati de a initia si sustine o conversatie in conditiile prezentei limbajului verbal;

- utilizarea stereotipa si repetitiva a unor structuri verbale ( apartinand limbajului comun sau personal);

- absenta jocului simbolic sau imaginativ ( comparativ cu copiii normali, de aceeasi varsta).

C. Patternuri restrictive, stereotipe si repetitive legate de comportamente, interese si activitati cum ar fi:

• preocupari obsesive, stereotipe si restrictive legate de interese;
• dependenta rigidǎ fata de unele conduite rutiniere sau comportamente rituale;
• manierisme motorii stereotipe si repetitive nefunctionale;
• preocupare intensa legata de anumite obiecte sau parti ale acestora;

(II) Constatarea unui retard sau a unei disfunctii in cel putin unul din urmatoarele domenii:

• interacţiune sociala,
• limbaj,
• joc simbolic sau imaginativ ( incepand cu varsta de trei ani ).

(III).Excluderea simptomatologiei tipice sincromului Rett sau altor tulburari degenerative ce pot aparea in copilarie.

Diagnosticul diferential se face in raport cu sindromul Asperger, debilitatea mintala si deficientele senzoriale, precum si cu tulburarile psihiatrice ( in special schizofrenia ).

Pregatirea

“Atunci când începeţi un program acasă, trebuie să începeţi cu un număr limitat de abilităţi pentru primele câteva săptămâni. E mult mai bine să vizaţi achiziţii rapide într-un număr limitat de domenii, decât un progres încet, inconsistent, în mai multe domenii. Această modalitate vă va permite şi dumneavoastră şi terapeutilor să stăpâniţi metodologia de învăţare, iar copilului îi va permite să se obişnuiască cu structura şedinţelor. Deşi realizarea programului trebuie individualizată în funcţie de copil, în mod tipic, un program de început va include: un program de tip “Respond to name” (Răspunde la nume), un program de limbaj receptiv (de exemplu, îndeplinirea instrucţiilor simple), un program de imitaţie (de exemplu, imitarea unei mişcări grosiere), un program de limbaj expresiv (de exemplu, arătarea itemilor doriţi) şi o sarcină de potrivire (de exemplu, potrivirea obiectelor identice). Pe măsură ce copilul face progrese, puteţi adăuga programe adiţionale, în funcţie de nevoile lui.”

“Selectarea programelor de instruire”, Bridget Ann Taylor,  Kelly Ann McDonough

Informarea despre autism

In conditiile in care mediul social este inca influentat de teoriile psihogene asupra autismului, informarea corecta din partea profesionistilor si solidaritatea din partea altor parinţi va fi un sprijin important in eliminarea sentimentelor de vinovatie ale familiei. Totusi, chiar si parintii pot renunta cu greu uneori la vechile lor credinte despre autism, mai ales atunci cand copilul este foarte mic si talentat. Acest lucru este de inteles pentru ca au investit atat de multa dragoste in copilul lor si este greu sa renunete la speranta ca copilul lor va inflori si va deveni normal. Pentru ei va fi mai usor sa accepte adevarul daca este sustinut de alti parinti care au trait deja aceleasi angoase si frici.

Informarea asupra autismului ar trebui sa tina pasul cat mai mult cu schimbarile din teoriile curente.Totusi, pentru parintii care sunt sub tensiunea de a trai cu autismul si cu toate problemele lui si se simt neputinciosi in fata suferintei copilului lor este logic sa apeleze la prima solutie care apare.

Credinta falsa ca autismul poate sa fie provocat de o relatie saraca dintre mama si copil este un factor aditional de stres. Chiar si in familiile cele mai informate si mai competente se strecoara indoieli. Parintii reflecteaza la nesfarsit asupra trecutului si sentimentul de vinovatie accentueaza problemele cuplului si submineaza relatia deja problematica cu copilul, deoarece este dificil pentru parintii care au fost privati de satisfactiile rolului lor de parinti sa faca fata unei probleme atat de severe cu seninatate. Chiar si atunci cand parintii nu sunt acuzati in mod explicit, abordarea psihogenetica a autismului poate sa le creasca asteptarile in privinta copilului, incurajandu-i sa creada ca, daca ar vrea, copilul ar reusi sa se deschida catre ceilalti si ca trebuie doar sa gasesti cheia refuzului lui de a deveni un copil normal, dar si sa-i determine pe parinti sa renunte la rolul lor educational, de teama de a nu avea un impact negativ asupra procesului de vindecare.

Sunt foarte multe conceptii gresite despre autism, trebuie sa intelegem exact ce este autismul si mai ales ceea ce nu este.

Voi face referire aici doar la cateva lucruri generale privind descrierea autismului :

• Autismul este o dereglare neuro-biologica care afecteaza functionarea creierului.
• Autismul este diagnosticat de patru ori mai mult la baieti decat la fete.
• Din studii recente aflam ca in prezent autismul afecteza 1 din 166 de copii.
• Autismul afecteaza dezvoltarea normala a creierului in ariile care sunt responsabile de functia de comunicare, interactiunea sociala si functionarea cognitiva.
• Caracteristicile principale ale unui copil cu autism sunt : lentoare in intelegerea mesajelor, probleme de intelegere a limbajului receptiv si expresiv, probleme in sfera senzoriala, comportamente nepotrivite din punct de vedere social sau comportamente in exces ( autostimulari, tipete etc.), incapacitate sau greutate in stabilirea contactului vizual, probleme de somn, miscari ciudate implicand diferite parti ale corpului sau tot corpul, in cazuri severe copilul poate ajunge chiar sa se raneasca singur, insensibilitate la durere sau dimpotriva o sensibilizare exagerata.
• Exista terapii care trateaza cu succes simptomele autiste, insa ( in functie de gradul de afectiune si de varsta la care se incepe terapia) sunt anumite caracteristici autiste care raman pe parcursul vietii ( in special probleme comportamentale, de intelegere a mediului social, de intelegere a relatiilor interpersonale).
  

Asperger

     “Persoanele cu sindromul Asperger nu au un mod defectuos de a gandi ci doar diferit. De obicei au o motivatie intrinseca foarte puternica de a aprofunda cunoasterea, adevarul si perfectiunea si au prioritati diferite in atingerea lor fata de ceilalti oameni. Mai exista de asemenea si o perceptie diferita a situatiilor si experientelor senzoriale. De exemplu pentru persoanele cu Asperger poate avea prioritate rezolvarea unei probleme fata de nevoia de recunoatere sociala sau de satisfacere a nevoilor emotionale.

     Persoanele cu Asperger pot percepe erori care pot parea nesemnificative celorlalti, dand atentie mai degraba detaliilor decat viziunii de ansamblu.

    Ca trasaturi de personalitate s-ar putea nota urmatoarele: sunt directi, spun ce au in minte, sunt onesti, au un simt puternic al dreptatii sociale. Cauta frecvent singuratatea si se bucura de momentele de singuratate, sunt prieteni loiali si au simt al umorului special.

    Persoanle cu Asperger pot avea dificultati in managementul emotiilor si expresiilor.

    Copiii si adultii cu Asperger pot avea un nivel ridicat al anxietatii, tristetii sau furiei care poate indica o tulburare afectiva. Pot avea deasemenea probleme in a-si exprima dragostea si afectiunea asa cum se asteapta ceilalti. Din fericire in prezent exista programe de terapie care ajuta cu success in exprimarea si controlul emotiilor.”
(Tony Attwood)

tehnici de interventie comportamentala

Tehnici de interventie comportamentala

Recompensa – O strategie care este eficienta in prevenirea comportamentelor problema este sa recompensam tot timpul comportamentele pozitive. Sa ne gandim putin cata atentie pozitiva primeste copilul de-a lungul zilei; uneori uitam ca este foarte important sa ne laudam copiii cand fac lucruri bune si le consideram ca si cum “asa ar trebui sa fie” si nu oferim nici un feedback copilului pentru lucrurile bune pe care le face. In schimb daca face ceva gresit toata atentia este asupra lui si toata lumea il cearta sau ii tine morala.

Cercetarile au demonstrat ca, in special pentru copii, orice fel de atentie este mai buna decat a fi ignorat, si daca va primi atentie doar pentru lucrurile rele atunci ele se vor repeta. Daca vom avea grija sa primeasca atentie pentru lucrurile bune pe care le face copilul se va simti satisfacut si nu va mai fi nevoie sa caute atentie facand lucruri rele.

Aceasta strategie cere multa atentie din partea parintilor. Este mult mai usor sa observi cand copilul tipa decat atunci cand se joaca linistit. Am putea sa tinem cont cel putin ca pe parcursul unei zile sa primeasca in mod egal atentie pozitiva si atentie negativa ( cate un “ce frumos de joci cu masinutele” pentru fiecare “nu mai arunca jucariile”).

O alta metoda de a reduce aparitia comportamentelor negative este de a incuraja un comportament pozitiv care este incompatibil sau opusul celui care nu dorim sa mai apara; de exemplu putem sa-l laudam adunci cand este linistit daca vrem sa scada posibilitatea de a-l mai auzi tipand.

Extinctia – “Procedura de extinctie” este un termen tehnic pentru ignorare atunci cand copilul are un comportament nedorit. Extinctia se foloseste pentru comportamentele care au ca scop atragerea atentiei. Se bazeaza pe presupunerea ca daca nu ii vom mai oferi atentie comportamentul va disparea pentru ca nu va mai exista nimic care sa-l sustina.

De exemplu cand un copil tipa pentru a atrage atentia vom incepe sa-l ignoram de fiecare data cand tipa, nu-i vom mai oferi nici macar contact vizual. Trebuie sa fim pregatiti pentru ca inainte sa vedem o schimbare in bine vom vedea intai o intensificare a comportamentului. In momentul in care copilul va vedea ca nu i se acorda atentie va tipa si mai tare in efortul lui de a atrage atentia. Dupa ce va vedea ca eforturile lui sunt in zadar se va linisti si va cauta o metoda mai eficienta de a atrage atentia; bineinteles ca ne revine datoria de a-l invata moduri adecvate de a atrage atentia.

Comportamentul uman este, in mare, controlat de consecinte. Se ne gandim numai la faptul ca ne petrecem timpul sau cautam compania oamenilor care sunt draguti cu noi si ii evitam pe cei care nu ne plac. Ne implicam in activitati pe care reusim sa le facem cu success si le evitam pe cele pentru care nu avem abilitatile necesare. Atunci cand conducem masina accelerem cand suntem pe o starada libera si scadem imediat viteza atunci cand vedem un politist. Ideea de baza este ca oamenii fac lucruri de pe urma carora obtin placere sau alt tip de recompensa si le evita pe cele care nu le ofera nimic.

Conditionarea operanta si extinctia se refera la un sistem de tehnici de modificare a comportamentului prin controlarea consecintelor acestuia. Este foarte probabil ca un comportament sa se repete daca este urmat de o recompensa (conditionare) sau sa descreasca in frecventa sau intensitate daca este ignorat (extinctie) sau pedepsit.

Timeout – consta in blocarea fizica si intreruperea pentru cateva minute imediat dupa comportamentul problema a unei situatii recompensatorii pe care subiectul o traieste. Aceasta tehnica trebuia folosita daca incercarile noastre de a schimba comportamentul copilului au esuat.

De exemplu putem sa-l punem pe copil pe un scaun cu fata la perete dupa ce a lovit pe cineva. Trebuie folosit un timer pentru a fi clar cat timp este pedepsit. Nimeni nu vorbeste si nu se uita la copil pana nu expira timpul de pedeapsa.

Trebuie sa fim atenti cand folosim timeout-ul. Uneori copilul se poarta urat tocmai pentru ca vrea sa iasa dintr-o situatie neplacuta pentru el sau nu vrea sa indeplineasca o sarcina; in aceste situatii timeout-ul devine o recompensa si poate intarii comportamentul nedorit. De exemplu copilul poate sa loveasca atunci cand il punem sa-si stranga jucariile, daca aplicam timeout in aceasta situatie copilul obtine ce vroia, nu si-a mai strans jucariile. Perioada de timeout nu trebuie sa fie lunga – pentru copiii mici nu trebuie sa depaseasca 5 minute.

Hiperrcorectia – i se cere copilului sa indeplineasca o serie de actiuni care lui ii par dificile, drept consecinta imediata a comportamentului problema.

De exemplu “daca copilul aduna hartii de pe jos si le baga in gura il punem sa faca curat in locul de unde aduna hartiile si sa-si spele mult gura si mainile”.

Sau daca pune in gura diferite obiecte, iar acest lucru se intampla frecvent, de fiecare data cand pune obiectul in gura ii spunem de mai multe ori (sa zicem de 5 ori) ”pune-l la loc – ia-l”, “pune-l la loc, ia-l”etc.

Tabla de raspuns – copilul primeste o recompensa simbol (pot fi stikere, piese de lego, creioane ect.) pentru fiecare comportament pozitiv si pierde una pentru fiecare comportament neadecvat. Cand reuseste sa stranga un anumit numar de stikere copilul poate sa le schimbe pentru un lucru pe care si-l doreste (poate castiga timp la calculator, poate sa mearga sa-si cumpere o jucarie preferata etc).

Acest lucru este destul de greu de aplicat pentru ca trebuie sa fim continuu atenti la ce face copilul si putem fi subiectivi in ceea ce priveste comportamentele pozitive sau negative. Cel mai eficient este sa alegem un nr. mic de comportamente negative pe care le vizam si sa le urmarim pe acestea. Unul dintre modurile in care putem intervenii asupra comportamentelor alese este sa oferim copilului recompensa diferentiata pentru alte comportamente. Copilul este recompensat daca intr-un anumit interval de timp nu apar comportamentele vizate. Pentru a fi clar pentru copil care este acest interval de timp se poate folosi un timer pe care il setam la intervalul de timp ales. De fiecare data cand suna timerul copilul primeste o recompensa simbol (de ex. poate primi stikere cu fete vesele), iar cand strange un anumit numar de fete vesele va primi ceva ce isi doreste (si nu primeste decat atunci cand strange numarul de stikere). In schimb daca in intervalul de timp stabilit a aparut unul dintre comportamentele vizate se va opri timerul si se va pune de la capat timpul fara a mai primi stikerul. In cazul copiilor foarte mici li se da o recompensa materiala la sfarsitul fiecarui interval de timp.

principiile invatarii

Pentru a intelege cat mai bine teoriile din spatele strategiilor terapiei comportamentale trebuie mai intai sa ne familiarizam cu principiile de baza ale teoriei invatarii.

COMPORTAMENT – orice actiune intreprinsa de o persoana.

Atunci cand zambim, plangem, mergem sau ne jucam manifestam un comportament.

STIMUL – un obiect, o situatie, un eveniment, orice factor intern sau extern care are o influenta asupra unei persone. Un stimul poate fi soneria de la usa care il determina pe X sa alerge la usa sa vada cine este. Conceptul de stimul se refera la ceva functional care declanseaza un comportament sau raspuns la acel stimul.

RASPUNS – un raspuns poate fi la fel de simplu ca datul din cap pana sau la fel de complex ca “mergem spre telefonul care suna, ridicam receptorul si vorbim la el”. Un raspuns complex este format din raspunsuri simple, dar termenul de raspuns se refera la unitati functionale ale comportamentului ca atunci cand X se duce la usa sa vada cine este.

MOTIVATIE – factorii interni ca nevoile, dorintele, interesele care duc la manifestarea unui comportament ce urmereste un scop anume.

Comportamentul unei persone este controlat de stimuli interni cat si de cei externi.

Motivatia se refera la o anumita categorie de stimuli interni.

RECOMPENSA – orice consecinta favorabila care urmeaza unui comportament; include recompensa primara (de ex. mancare) care satisface nevoile psihologice de baza si recompensa secundara (lauda) care devine valoroasa datorita asocierii initiale cu recompensa primara.

Recompensa sau intaritorul poate fi o bucatica de ciocolata sau chiar un zambet.

Mancarea este un exemplu de recompensa primara pe cand laudele sau banii de buzunar sunt recompense secundare. Ceea ce este recompensant pentru o persoana la un moment dat poate sa nu mai fie in alt moment. Gradul de deprivare sau de satietate fata de o recompensa va influenta motivatia persoanei respective astfel incat sa obtina recompensa respectiva. Exista deasemenea diferente intre oameni in ceea ce priveste recompensele.

INVATARE – schimbarile comportamentale rezultate din experienta si practica.

Unul dintre principalele scopuri ale terapiei comportamentale este de a ajuta oamenii sau copiii cu probleme de comportament sa invete comportamente dezirabile si sa dispara sau se diminueze comportamentele indezirabile.

CONDITIONARE – procesul de invatare prin care se dezvolta legatura dintre stimuli si raspuns.

CONDITIONARE OPERANTA – o forma de invatare in care un comportament devine probabil sa se repete intr-o situatie daca acel comportament a fost recompensat anterior intr-o situatie similara.

Daca X va fi recompensat in repetate randuri atunci cand isi strange jucariile dupa ce s-a jucat foarte probabil ca va incepe sa-si stranga singur jucariile. Sau, daca este recompensat si laudat de fiecare data cand spune ceva verbal (oricat de simplu ar fi) cu timpul va intelege ca acesta este cel mai potrivit, eficient si productiv mod de a comunica.

CONDITIONARE CLASICA – o forma de invatare in care un stimul neutru “conditionat” capata puterea de a provoca un raspuns reflexiv sau involuntar ca rezultat al asocierii lui repetate cu un alt stimul “neconditionat”care in mod natural ar provoca reactia respectiva. Sa luam un exemplu:

X a invatat sa inchida ochii atunci cand vede ca cineva este pe cale de a tranti usa in urma lui. Zgomotul brusc provocat de usa care se inchide este stimulul neconditionat care ar provoca reactia de mai sus la majoritatea oamenilor. A vedea o persoana pe cale de a tranti usa este stimulul conditionat. Prima data cand a vazut pe cineva pe cale de a tranti usa X nu a clipit, insa persoana respective a continuat prin a tranti usa cu zgomot si atunci a provocat aceasta reactie de a clipi brusc si de a inchide ochii. X a asociat zgomotul produs cu clipitul din ochii.

EXTINCTIE - eliminarea unui comportament deja invatat prin ignorarea lui de fiecare data cand apare.

CONTINGENTA RECOMPENSEI –atunci cand ne alegem un comportament pe care vrem sa-l intarim trebuie sa-l recompensam imediat si de fiecare data cand apare.

GENERALIZARE – capacitatea de a aplica un lucru invatat si in alte situatii similare (sau capacitatea de a raspunde cu lucrurile daja invatate si altor persoane si in situatii diferite decat cele din camera de lectii).

De exemplu: X invata care sunt culorile de baza folosind cartonase colorate, apoi va trebui sa inteleaga ca marul este rosu, lamaia este galbena etc.

PEDEAPSA – cosecinta neplacuta a unui anumit comportament indezirabil, prezentarea unui stimul neplacut sau aversiv cu scopul de a reduce un anumit comportament.

Asa cum un comportament va fi mai probabil sa apara din nou daca are o consecinta pozitiva (conditionare operanta) la fel va fi mai putin probabil sa mai apara daca il ignoram (extinctie) sau daca este urmat de o consecinta neplacuta (pedeapsa).

Pedeapsa nu inseamna ca vom folosi lucruri care ii fac rau copilului sau pedeapsa fizica ci se refera la anumite lucruri care ii sunt doar neplacute; de ex.: daca se intampla sa aiba un accident de toaleta il vom pune sa se schimbe singur si sa isi spele pantalonii. Va invata ca este mult mai efficient sa ceara sau sa mearga singur la baie dacat sa-si spele pantalonii.

INTREBARI

Voi incerca sa va raspund cat mai repede si eficient la intrebari referitoare la terapie, comportamente sau orice alta problema pe care o intampinati in terapia copilului.