Atmosfera familiala si rolul mamei si tatalui in dezvoltarea copiilor

Atmosfera din familie care poate fi pozitiva sau negativa, se interpune ca un filtru intre influentele educationale exercitate de parinţi si achizitiile psiho- comportamentale realizate la nivelul personalitatii copiilor. Drumul de la influenta educativa la achizitia comportamentala nu este un drum direct, ci este influentat de climatul familial: de exemplu , aceleasi influente educative vor avea unele efecte diferite in functie de climatul familial in care acestea se exercita.

Atmosfera familiala poate fi analizata dupa mai multi indicatori , cei mai importanti fiind urmatorii:

  • Modul de raportare interpersonal al parintilor ( nivelul de apropiere si intelegere , acordul sau dezacordul in legatura cu diferite probleme);
  • Ansamblul de atitudini al membrilor familiei in raport cu diferite norme si valori sociale;
  • Gradul de coeziune al membrilor grupului familial;
  • Modul in care este perceput si considerat copilul;
  • Modul de manifestare a autoritatii parintesti (unitar sau diferentiat);
  • Gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;
  • Nivelul de satisfactie resimtit de membrii grupului familial;
  • Dinamica aparitiei unor stari conflictuale si tensionale;
  • Modul de aplicare a recompenselor si sanctiunilor;
  • Gradul de deschidere si sinceritate manifestat de membrii grupului familial.

 

Climatul familial determina, pe de o parte , eficienta influentelor educative, dar pe de alta parte, are un rol important in cresterea si dezvoltarea copilului si adolescentului.

Oamenii poarta intreaga viata imprimata in starturile profunde ale personalitatii, schema socio-afectiva pe care au absorbit-o in momentul contactului constient cu lumea. Cheia modului de a vedea, de a simtii, de a stabili raporturi cu ceilalti membri ai societatii trebuie cautata in particularitatile medului originar, deci in particularitatile convietuirii cu cei care au format familia. Acolo este locul unde copiii au construit prototipuri pentru toate relatiile umane fundamentale, cum ar fi relatiile de supra sau subordonare, de complementaritate, de reciprocitate, acolo se descopera comportamentele sociale elementare, cum ar fi apararea drepturilor proprii şi respectarea drepturilor altora.

Schema fundamentala grupului familial, a cresterii copiilor se formeaza prin modelul relatiilor dintre parinti, pe modelul relatiilor dintre acestia si copii. Cea mai mare parte dintre parinti educa asa cum au fost educati.

Dar familia nu ofera numai premisele socializarii. Ea ofera copilului si posibilitatii de a se defini pe sine, prin jocul comparatiilor, al intimitatilor, al rivalitatilor, de a-si insusi modele la care individualitatea sa in formare se poate referi in mod constant, posibilitatea de a-si descoperi, cu alte cuvinte, pozitia proprie in universul social. Grupul familial joaca deci acelasi rol si in cucerirea coerentei personale.

Iata cum jocul continuu de actiuni si reactiuni care are loc in mediul familial contribuie si la socializarea si la individualizarea copilului, la constituirea principalelor resorturi care determina specificul dinamic al personalitatii.

Calitatea interactiunii parinti-copii depinde de o multime de factori:

  • constitutia genetica si temperamentala, atat a copilului cat si a parintilor, care direcaioneaza stilul de raspuns si capacitatea de adaptare a cuplului;
  • factori culturali, suportul social (actiunile presociale oferite de comunitate), conditiile economice ale familiei (familiile dezavantajate economic si cultural neputand oferi conditii optime);
  • tipul de relatie (interactiune) a parintilor copilului cu proprii lor parinti, element cu valoare predictiva asupra calitatii relatiei cu propriul copil;
  • tipul de relatii familiale si capacitatea de adaptare sociala a cuplului parental;
  • patologie psihiatrica a unuia dintre parinti;
  • dimensiunea familiei.

In existenta relatiei mama – copil, exista o perioada privilegiata, cand se realizeaza cele mai trainice legaturi si acestea se stabilesc imediat postnatal. In urma acestei legaturi, parintii devin brusc extrem de atrasi de noul nascut. Copilul raspunde la dragostea parintilor manifestandu-si ataşamentul fata de ei, care devine evident in jurul vârstei de un an. Calitatea atasamentului copilului reflecta, in fond, calitatea relatiei mama-copil. Se pare ca aceasta legatura precoce isi va exercita influenta pentru tot restul vietii.

Rolul mamei in dezvoltarea copilului

Prioritatea rolului matern este evidenta chiar daca n-am tine seama decat de considerente biologice. Gestatia, alaptatul se leaga de fondul biologic al fiintei umane. Alte functii, ca ingrijirea curenta a sugarului, pentru care femeia a dobandit o specializare ancestrala, ar putea fi socotite ca simple tehnici. Ele pot fi, si adesea chiar sunt, indeplinite de alte persoane, aceasta insa in dauna dezvoltarii bio-socio-afective a copilului, pentru ca ingrijirea curenta cere totusi un anumit fel de indemanare si o anumita atitudine afectiva care sunt conditionate strict de maternitatea afectiva.

Mama este termenul de referinta al celor dintai raporturi pe care copilul le statorniceşte cu viata si cu lumea. Primul mediu al copilului, dupa nastere, se limiteaza la mama, care e totul pentru el. Copilul depinde in asemenea masura de mama, incat fara indoiala ca se diferentiaza de ea cu greutate, iar mama ia numai treptat, in ochii lui, aspectul unui obiect precis si definitiv, pe masura ce copilul isi da seama ca se deosebeste de dansa.

In contact cu mama, in fuziunea afectiva cu gestul de tandrete al acesteia, copilul isi gaseste sprijinul necesar, increderea in sentimentul dinamogenic al securitatii si echilibrului. Primul zambet al copilului este aurora zilei lui de maine, este prima licarire a unei constiinte de altul. Copiii lipsiti de afectiune in aceasta faza preverbala a vietii raman vulnerabili, atat organic cat si psihic, pe tot parcursul vietii. De aceea, simpla ingrijire fizica, acasa sau in cresa, a copilului, nu este suficienta.

Lipsit de autonomie, copilul are nevoie de protectia constanta, totala a altcuiva. Certitudinea ca mijloacele sale de existenta sunt asigurate si mai ales certitudinea ca cineva il poate asista in permanenta joaca un rol important in formarea echilibrului sau psihic. Ea creeaza starea de destindere, seninatatea care bareaza aparitia anxietatii, specifica la copiii nesecurizati. Pentru sugari, prezenţa aceleiasi persoane, mama, a aceluiasi obraz, a aceluiasi suras este creatoare de siguranta si incredere. Fiecare din noi a putut constata cata neliniste, cata neplacere, cate plansete trezeste, la majoritatea sugarilor, plecarea mamei, aparitia unei figuri straine, oricat s-ar stradui acel strain sa capteze increderea lui. Substituirea prezentei mamei inseamna pentru sugar pierderea protectiei vitale; sugarul nu se bucura decat cu rare exceptii de prezenta altei persoane, si numai de prezenta acelei persoane langa care el a experimentat sentimentul de protectie si siguranta.

Aceasta protectie, intotdeauna personificata, identificata prin urmare in fiinta cuiva, este elementul care sta la baza dezvoltarii afectelor copilului.

Sa observat o contributie majora a mamei si in instalarea functiei verbale la copil. Prin prezenta sa, prin rolul sau linistitor si incurajator, mama intervine ca mijlocitor intre ceea ce doreste copilul sa exprime si mijloacele de exprimare de care el dispune. In legatura cu functia semnificativa a mamei in dezvoltarea capacitatii verbale, se pot formula urmatoarele concluzii:

>limbajul se dezvolta prin imitatie in relatia mamǎ – copil, la inceput intemeindu-se pe autoritatea mamei;

>copiii care prezinta tulburari carentiale datorate internarii în institutii de asistenta prezinta si o intarziere grava a dezvoltarii limbajului;

>daca contactul stabil cu mama este reluat, el determina, intr-o durata care variaza de la doua la patru luni, o reversibilitate neta a deficitului in dezvoltarea limbajului;

>sectorul cel mai afectat de tulburarea dezvoltarii limbajului este acela care integreaza capacitatea narativa si nu cea expresiva.

În concluzie, sugarul este o fiinta sociala, care intra in relatie sociala cu mama sa inca din perioada de nou-nascut. Interactiunea parinti-copii este, in fond, un dialog social, schimbul fiind initiat de ambii parinti, incepand cu varsta de doua luni.

Rolul tatalui in dezvoltarea copilului

Deoarece este mai putin implicat biologic, functiile tatalui nu sunt la fel de complexe ca cele ale mamei. Aceasta nu inseamna ca rolul tatalui poate fi neglijat. El aduce o contributie esentiala in aspectele care privesc protectia copilului si consolidarea sentimentului de protectie in constiinta acestuia. Extinde posibilitatile de elaborare si experimentare a atitudinilor si comportamentelor lui socio-afective, echilibreaza potentialul sau psihic, care nu-si gaseste deplina valorificare decat in cadrul unei viziuni integratoare, feminine si masculine a societatii.

Figura tatalui se fixeaza in constiinta copilului mai tarziu decat cea a mamei, si pe masura ce trece timpul, cele doua prezente tind tot mai mult sa se echilibreze.

Se recunoaste in general ca, spre deosebire de rolul mamei, care este direct, rolul tatalui opereaza si sub forme difuze, indirecte, in primul rand prin influenta pe care tatal o exercita asupra mamei, asupra sentimentelor sale de siguranta si incredere, asupra echilibrului sau interior, prin contributia de cele mai multe ori hotaratoare la asigurarea conditiilor economice ale familiei, la formarea si stabilitatea atmosferei familiale.

Cu privire la rolul direct al tatalui, la inceput, prezenta paterna constituie pentru copil o simpla dublare a prezentei materne, pe care o secundeaza si uneori o substituie. Tatal introduce, prin aparitia sa, o nota noua in sentimentul initial de contopire a copilului cu mama. El ar adauga, prin urmare, un element exterior si diferit, un element de discriminare si diferentiere. El isi exercita totusi destul de timpuriu functia esentiala, care este aceea de a reprezenta in familie si mai ales fata de copil “o ordine a realitatii diferita de aceea pe care o reprezinta mama”.

Tatal reprezinta viitorul si necunoscutul. El il scoate pe copil din ambianta materna si il trage spre exterior, il stimuleaza sa-si urmeze calea proprie in viata, sa devina el insusi.

Rolul de model al tatalui are aspecte mult mai pregnante decat rolul de model al mamei. Distinctia a fost subliniata dealtfel si de Freud. “Copilul mic – scrie acesta – manifesta un mare interes pentru tatal sau: ar dori sa devina si sa fie ceea ce este tatal sau, sa-l inlocuiasca din toate punctele de vedere”.

Spre deosebire de prezenta tatalui prezenta mamei apare mai stearsa, mai securizanta si deci mai putin generatoare de framantari si semne de intrebare. Modelul mamei opereaza ca atare prin infiltrare lenta, care probabil ca tocmai de aceea patrunde si mai adanc. El influenteaza cu precadere infrastructura afectiva si in buna parte conduitele de relatie ale copilului.

Ar fi gresit, ca pe temeiul celor discutate pana aici cu privire la rolul parintilor sa procedam la discriminari radicale, care are tinde sa izoleze functiile mamei de functiile tatalui. De fapt, aceste doua aspecte sunt de nedespartit in prestatia parinteasca si ele trebuie integrate de fiecare din parinti: fermitatea tatalui, pentru a nu cadea in asprime si rigiditate, trebuie sa fie afectuoasa; afectiunea mamei, pentru a evita indulgenta excesiva, cere fermitate.

Scrie un comentariu

Filed under FAMILIE

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s