Autism_Asperger_Terapie

de Anca Neagu

Arhiva pentru februarie, 2008

Terapia copilului cu autism. Primul pas

Scris de Anca Neagu pe februarie 24, 2008

I. Imediat dupa aflarea diagnosticului, pentru a reusi sa ajutati cat mai eficient copilul este recomandat sa cititi despre aceasta afectiune. Este foarte importnt sa intelegeti tulburarile ce se petrec in sfera socializarii, a comunicarii si limbajului, autoservirii, somnului si alimentatiei, jocului, in sfera cognitiva, motrica etc.

Este foarte important pentru copil ca dvs sa intelegeti cu ce se confrunta el si faptul ca are nevoie de ajutor pentru a depasi aceste dificultati, sa intelegeti faptul ca problemele nu vor disparea de la sine si ca acum este momentul cel mai potrivit sa incepeti un program de terapie. Informatii utile in limba romana gasiti pe site-urile parintilor:
autism.ro, autismromania.ro iar carti utile gasiti aici: carti-autism.

II. Este deosebit de util sa aveti filmulete cu copilul in momentele in care desfasurati activitati comune cum ar fi: spalatul, masa, jocul, comunicarea si limbajul. Inregistrati-va copilul cand are comportamente pozitive dar si cand are comportamente de protest ori alt tip de comportamente nedorite.

Inregistrarile va ajuta din mai multe puncte de vedere:
1. copiii sunt minunati cand sunt mici si filmuletele pot deveni foarte dragi familiei prin simpla prezenta a copilului in ele
2. vizionandu-le dupa un timp puteti remarca intr-un mod obiectiv schimbarile intervenite in comportamentul si evolutia copilului. Nici o mie de cuvinte nu fac cat 30 de minute de inregistrari. Fara aceste inregistrari se pot uita lucruri esentiale ale evolutiei copilului.
3. inregistrarile pot sa ajute atunci cand faceti campanie de strangere de fonduri pentru a sustine financiar terapia copilului
4. inregistrarea terapiei este necesara pentru feed-back-ul terapeutilor, pentru trainingul noilor terapeuti cand este cazul, pentru studierea unor probleme care nu se vad „din interior”.

III. Discutiile si intalnirile cu alte familii aflate in aceeasi situatie sunt extrem de importante. Foarte usor o famile se poate izola de restul lumii si se poate epuiza cautand solutii pentru situatia lor. Internetul este o sursa foarte importanta de informatii despre familii care au trecut de faza de inceput si va pot ajuta sa intelegeti mai bine aceasta situatie, sa gasiti materiale, terapeuti, suportul de care aveti nevoie pentru a va descurca cu noua situatie in care va aflati.

IV. Gasirea terapeutilor si a coordonatorului pentru terapia copilului dvs este urmatorul pasr. Un coordonator din strainatate poate fi contactat pe site-urile institutelor Lovaas din Europa si din SUA. Cautati institutele Lovaas sau ABA din tara care va intereseaza. Site-ul www.lovaas.com poate fi un punct din care sa porniti cautarea. Un coordonator venit din strainatate special pentru copilul dvs poate costa intre 20.000 si 25.000 de dolari/euro pe an pentru coordonare, worshop-uri tinute o data la 3 luni, convorbiri telefonice etc, iar la toate acestea se vor adauga costurile pentru materialele terapiei si plata terapeutilor care lucreaza copilul. Pentru plata terapeutilor care lucreaza cu copilul trebuie sa aveti intre 40 si 80 ron pe zi pentru 4 ore de terapie pe zi. Lucrand 5 zile pe saptamana, cate 4 ore, costul poate intre 800 si 1600 ron pe luna.

Un coordonator din Romania, licentiat in psihologie, cu master finalizat dar neacreditat ABA, va poate pune la dispozitie o experienta de aprox. 4 ani in terapia ABA, si va poate costa 2.000 de euro/dolari pe an, la care se adauga plata terapeutilor care lucreaza cu copilul si costul materialelor. Cu cat experienta coordonatorului este mai vasta si numarul de copii cu care acesta a lucrat este mai mare, cu atat ei se apropie mai mult de nivelul supervizorilor de la care acestia au invatat si s-au specializat. Iar coordonatorii din Romania inca mai au nevoie sa demonstreze ca sunt buni, lucru care ii face sa-si faca meseria serios, in beneficiul copiilor.

V. Materialele de care are nevoie un copil care incepe ABA sunt oarecum diferite de jucariile „clasice” intalnite in camera copilului inainte de terapie. Copilul si terapeutul au nevoie de o masuta adecvata varstei copilului, si de 2 scaune aprox. la fel ca design si potrivita varstei copilului astfel incat el sa stea cu picioarele drepte sub masa, si sa atinga podeaua cu talpile.

Copilul are nevoie de incastre din lemn, puzzle cu numar mic de piese (2,4,6,9 etc ) dar la dimensiune mare. Va avea nevoie de imagini ale obiectelor uzuale, persoanelor din jur, actiunilor si emotiilor, pentru a intelege diferite notiuni si rationamente: cauzalitate, asocieri, potrivire, antonime, etc.

Are nevoie de animale din material plastic, bile pentru insirat, inele de pus pe stativ, marionete, confetti si fluiere pentru suflat, plastilina pentru modelat, sortere pentru a potrivi cuburi in orificiile potrivite etc. Pentru imitare cu obiecte, jocuri si potrivire, la inceput este nevoie sa aveti cate doua obiecte identice: cani, masinute, papusi, perii, telefoane, etc. Jucarii potrivite si recomandate gasiti si la Casa Retro si www.boribon.ro

Psiholog Daniela Martinescu

Publicat în ANALIZA COMPORTAMENTALA APLICATA | Lasă un comentariu »

Analiza aplicata a comportamentului

Scris de Anca Neagu pe februarie 14, 2008

ABA este o stiinta a comportamentului uman. Este un proces de aplicare sistematica a interventiilor bazate pe principiile invatari cu scopul de a imbunatatii comportamentele adaptative si achizitiile necesare adaptarii le mediu.Analiza comportamentala aplicata este o tehnica prin care se evaluaza mediul in care traieste o persoana, apoi se fac anumite schimbari cu scopul de a produce imbunatatiri semnificative in comportamentul uman, in sensul adaptarii acestuia la cerintele mediului social.

Include observarea directa, analiza functionala a relatiei dintre mediu si comportament. ABA utilizeaza antecedentele si consecintele unui comportament pentru a produce modificari dezirabile ale acestuia. Se bazeaza pe ideea “comportamentul uman este influentat de experientele trecute si prezente dar dar si de structura genetica a individului”.

In ultimii 30 de ani, sute de studii au relevat eficienta ABA in mai multe domenii:

>copiii si adulti cu anumite tulburari mentale;

>tulburari de dezvoltare;

>tulburari din spectrul autist;

>comportament ( social, academic, streotipii, agresivitate, limbaj etc.);

>se poate aplica si cu scopul de a imbunatati relatiile din anumite grupuri sociale: familie, scoala, institutii, spitale si chiar la birou.

Metoda ABA este un studiu terapeutic al comportamentului, manifestat in moduri diferite la copiii cu autism si alte disfunctiuni asemanatoare.

In cazul aplicarii terapiei comportamentale aplicate la copiii din spectrul autist, trebuie consolidata o echipa de terapeuti, coordonata de un psiholog specializat in terapia comportamentala, terapia facandu-se mai multe ore pe zi (30 – 40 ore pe saptamana), iar pentru fiecare terapeut o sesiune este cuprinsa intre doua – trei ore cu pauze. Echipa de terapeuti trebuie sa urmeaze si un program de instruire in aceasta forma de terapie.

Copilul cu autism poate avea comportamente in exces (autostimulare, automutilare, agresiune, hiperkinetism, comportamente obsesive, comportamente stereotipe) dar si comportamente deficitare (limbaj, abilitati sociale, abilitati de joaca, abstractizari si autoservire), scopul terapiei fiind acela de a descreste comportamentele excesive, de a creste comportamentele deficitare si de a modela altele noi . Tratamentul comportamental pune accent pe controlul întăritorilor. Scopul tratamentului este de a preda un număr mare de comportamente adaptive (congnitive, lingvistice, sociale, etc.) prin întărirea aproximărilor comportamentelor ţintă şi a discriminărilor tot mai complexe între situaţii. Terapia se adreseaza tuturor ariilor de dezvoltare: cognitiv, motric, social, autosevire si comunicare si limbaj. De asemenea terapia vizeaza si principalele probleme legate de comportamentele neadecvate.

Metoda ABA ajuta copilul cu autism in urmatoarele arii:

>creste frecventa aparitiei comportamentelor dezirabile prin recompensare;

>invata copilul abilitati noi (prin invatare sistematica si recompensare preda abiliati de autoservire, comunicare, relationare sociala);

>mentine anumite comportamente necesare adaptarii la mediul social;

>generalizeaza sau transfera comportamentele dintr-o situatie in alta sau de la un anumit mod de raspuns la altul, mai complex ( scopul este de a generaliza si transfera tot ceea ce invata in camera de lucru – la gradinita, scoala, mediu social);

>reduce comportamentele interferante, care pot ingreuna invatarea si relationarea;

>modifica mediul de invatare pentru ca aceasta sa se realizeze cat mai eficient, insa pe termen lung se urmareste ca persoana sa se poata descurca in orice situatie.

Este foarte important sa intelegem ca la varsta mica toti copii invata din consecintele comportamentului lor. Consecintele pot fi pozitive sau negative. Orice comportament/actiune/intrebare a copilului trebuie sa aiba o consecinta, asfel copilul va invata care comportamente sunt eficiente si cum trebuie sa se poarte atunci cand vrea sa obtina ceva.

Relatia dintre comportamente si mediul inconjurator este descrisa de principiile conditionarii operationale care are 3 componente:

ANTECEDENT – situatia in care a aparut comportamentul respectiv (unde era copilul, cu cine, ce facea copilul sau ce i s-a cerut sa faca, daca a fost interupt din vreo activitate etc);

COMPORTAMENT – actiunea intreprinsa ca reactie la antecedent

CONSECINTA – ce s-a intamplat imediat dupa aparitia comportamentului problema (ex. copilul a inceput sa tipe pentru ca vrea o jucarie iar mama i-a dat jucaria respectiva).

Pentru a dezvolta programe care sa schimbe cu succes comportamentele copiilor este foarte important de inteles cum anume influenteaza antecedentele si consecintele comportamentele si cum opereaza acestea.

Publicat în ANALIZA COMPORTAMENTALA APLICATA | Lasă un comentariu »

Anunt

Scris de Anca Neagu pe februarie 14, 2008

Ma numesc Anton Ioana, sunt din Snagov(Ilfov) si am un copil de doi ani si o luna diagnosticat cu autism infantil. As dori sa gasesc o echipa disponibila sa lucreze cu el, cu toate ca avem impedimentul de a locui in mediul rural. Dorinta mea este de a intra in legatura si cu parinti cu astfel de copii. Astept un raspuns!

Ma puteti contacta la nr. de telefon 021 350 81 44 intre orele 9.00-19.00.

Publicat în Anunturi | Lasă un comentariu »

Anunt

Scris de Anca Neagu pe februarie 13, 2008

Angajam persoane (absolventi sau studenti la psihologie/psihopedagogie speciala) pentru lucrul cu un copil diagnosticat cu tulburare de spectru autist, in varsta de 2 ani. Se va aplica terapia comportamentala. Experienta in lucru cu copiii este un avantaj.

Persoana de contact Monica, tel: 021/ 320 41 12

Publicat în Anunturi | Lasă un comentariu »

Anunt

Scris de Anca Neagu pe februarie 6, 2008

Angajam persoane (absolventi sau studenti la psihologie/psihopedagogie speciala) pentru lucrul cu o fetita diagnosticata cu tulburare de spectru autist, in varsta de 3,4 ani. Se va aplica terapia comportamentala. Experienta in lucru cu copiii este un avantaj.

Programul de lucru va fi de 3 zile pe saptaman, 3 ore pe zi si intalnirea saptamanala cu echipa.

Tel. 0721  254 494

Publicat în Anunturi | 1 comentariu »